O “alfabetizare” de educație fizică !

Astăzi, aproape 35% dintre copiii cu vârste cuprinse între 2 și 15 ani sunt supraponderali sau obezi.
Astăzi, aproape 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani dețin cel puțin un telefon sau tabletă, petrecându-și zilnic peste două ore navigând pe internet.
Societatea românească are nevoie de o “alfabetizare” de educație fizică adică abilități fundamentale pentru copii, cum ar fi: a alerga, a sări, a prinde, a pedala, a înota,… a te juca.
Educația fizică din școală ar trebui să fie un program secvențial planificat conceput a dezvolta:
✓ abilități motorii;
✓ cunoștințe și comportamente de viață activă sănătoasă prin activități fizice;
✓ sportivitate şi însușirea de valori etice;
✓ comunicare;
✓ și inteligența emoțională,
care să contribuie la un nivel ridicat de sănătate și integrare socială a copilului.
La grădiniță și în școala primară, copiii vor să se distreze și să se joace. Nu vor să învețe tehnica unui sport, ci vor să participe la un joc sau activitate fizică. În grădinițele din Anglia s-a implementat un program de educație fizică, Animal Fu, bazat pe personaje pentru copiii de trei până la șapte ani, axat pe participare și care este conceput pentru a fi accesibil tuturor copiilor, indiferent de sex, înălțime sau abilitate personală. De asemenea, deoarece este distractiv și se bazează pe personaje animale, copiii nu recunosc activitatea jocului ca fiind exercițiu fizic.


În România ar trebui încurajată educația fizică în aer liber prin parcuri cu tematică, unde dacă educația fizică și distracția vor fi același lucru, copiii vor avea mai multe șanse să ia în considerare sportul mai târziu în viață.
Trecerea copiilor de la educația fizică organizată ca un joc, la un mediu sportiv organizat în cadrul unui club ar trebui să se petreacă în jurul vârstei de 8-10 ani.
Ce sport este recomandat copiilor? Alegerea unui sport pentru copil este o decizie nu tocmai simplă dar în același timp foarte importantă. Părinții ar trebui să facă o evaluare medicală profesională a nivelului de dezvoltare fizică și de personalitate al copilului. De-a lungul timpului părinții au observat dacă copilul este altruist, integrat într-un grup, este comunicativ si dezinvolt în public, atunci un sport de echipă ar fi o alegere bună. Dacă copilul este egocentric având un comportament individualist, iese mereu în evidență, atunci ar trebui ales un sport individual.
Orice alegere s-ar face, fie că este sport individual sau de echipă, copilul trebuie să îl practice cu plăcere, sportul practicat va avea un impact durabil asupra sănătății copilului de astăzi și până la maturitate.
Dacă ne dorim să formăm copii sănătoși, cu capacitate de muncă creativă, atunci educația fizică trebuie definită ca o disciplină instructiv-educativă, formatoare a personalității copilului, la nivelul matematicii, limbii române sau informaticii. Educația fizică școlară trebuie să pună bazele educației fizice continue, adică un stil de viață, un mod de a gândi şi de a acționa în societate.

Dacă în continuare educația fizică va fi o altă disciplină “facultativă”, atunci copiii de astăzi probabil vor fi bătrânii “facultativi” de mâine.

Lasă un comentariu